Puterea din spatele puterii! MIHAIL IVAN: ”Noi ne alegem părinții!”
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Amenzi de aproape 4 milioane de lei după controale făcute în cluburi, discoteci sau restaurante

Amenzi de aproape 4 milioane de lei după controale făcute în cluburi, discoteci sau restaurante

De: Elena Nistor 24/12/2019 | 17:49
Amenzi de aproape 4 milioane de lei după controale făcute în cluburi, discoteci sau restaurante
Amenzi de aproape 4 mil lei după controale făcute în cluburi, discoteci sau restaurante

Pompierii au dat amenzi de aproape 4 milioane de lei în ultimele 3 săptămâni, după ce au găsit sute de spaţii fără autorizaţie de securitate la incendiu. Controalele s-au făcut în cluburi, discoteci sau restaurante.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, în perioada următoare, 24 de ore din 24, salvatorii sunt pregătiți să acționeze atât pentru acordarea asistenței medicale de urgență, cât și pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite din partea cetățenilor.

În fiecare zi, pompierii pot interveni cu peste 3.300 de mijloace tehnice, dintre care aproape 800 echipaje de stingere, 103 mașini de descarcerare, 304 ambulanțe SMURD, 31 unităţi de terapie intensivă mobilă, 7 ambulanţe de terapie intensivă mobilă specializate în tratament neonatologic, precum şi 43 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple.

Măsurile dispuse la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt menite să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc și vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie. În acest sens, în scopul prevenirii evenimentelor care pot umbri aceste sărbători, IGSU a dispus unităților subordonate întreprinderea măsurilor suplimentare de protecție pe linia securității la incendiu la obiectivele care reunesc un număr mare de participanți.

Astfel, în perioada 28 noiembrie – 22 decembrie a.c., pompierii au făcut, la nivel național, 2.548 controale de prevenire la obiective ce desfășoară activități cu public numeros, cluburi, discoteci și unități de alimentație publică care organizează petreceri de Crăciun și Revelion.

În urma acestor verificări, inspectorii de prevenire au identificat 359 de spații care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu, iar pentru nerespectarea normelor de securitate la incendiu, au fost aplicate 1.081 amenzi, în cuantum de 3.785.215 lei.

IGSU amintește că cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate. Pentru a preveni producerea unor incendii, oamenii sunt sfătuiți să nu aprindă artificii sau lumânări în bradul de Crăciun sau în apropierea materialelor care pot lua foc. De asemenea, este important ca bradul să nu fie pus în apropierea sobelor, a caloriferelor ori a altor mijloace de încălzire.

„În situația în care părăsiți locuința, decuplați aparatele electrice, iar dacă vă cazaţi în structuri de primire turistice, familiarizaţi-vă cu traseele căilor de evacuare din incinta acestora. De asemenea, recomandăm părinţilor supravegherea permanentă a micuţilor lor, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceştia să utilizeze petarde, artificii sau alte obiecte periculoase”, sfătuiesc pompierii.

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de...
FOTO. Imagini hot cu știrista care i-a luat locul fiicei lui Anghel Iordănescu
FOTO. Imagini hot cu știrista care i-a luat locul fiicei lui Anghel Iordănescu
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc răspunsul corect
Niculina Stoican, în doliu! Interpreta de muzică populară suferă cumpli de când a aflat
Niculina Stoican, în doliu! Interpreta de muzică populară suferă cumpli de când a aflat
„Ne-au păcălit, jos pălăria!” Cu câteva ore înainte de explozia pagerelor, Hezbollah încă le împărțea membrilor săi
„Ne-au păcălit, jos pălăria!” Cu câteva ore înainte de explozia pagerelor, Hezbollah încă le împărțea...
Furie printre propagandiștii ruși după explozia mega-depozitului de muniții. „Rusia a pierdut muniție cât pentru 40 de zile de luptă”
Furie printre propagandiștii ruși după explozia mega-depozitului de muniții. „Rusia a pierdut muniție cât pentru...
Chinezii au lansat în România rivalul Daciei Duster! Preț accesibil și dotări pe care nu le vedem pe SUV-ul românesc - FOTO
Chinezii au lansat în România rivalul Daciei Duster! Preț accesibil și dotări pe care nu...
Alin Oprea a rupt tacerea la "Follow us" si a spus cati bani trimitea lunar la Londra fostei sale sotii, Larisa Uta: "Facand un calcul in aceasta perioada, media a fost de peste 4200 euro pe luna"
Alin Oprea a rupt tacerea la "Follow us" si a spus cati bani trimitea lunar...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta parteneră de viață. „M-a luat de pe stradă, în pantaloni scurți, în tricou și niciun ban în cont.”
VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta...
Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”
Nelson Mondialu', afirmație șocantă după nunta fiului său: „Liana nu e nevasta mea”
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de...
Review HUAWEI Watch GT 5: Smartwatch elegant cu tastatură integrată și sistemul inovator TruSense
Review HUAWEI Watch GT 5: Smartwatch elegant cu tastatură integrată și sistemul inovator TruSense
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct, la emisiunea lui Măruță
„Facem foarte mult sex și doarme...”. Mădălin Ionescu, declarații incendiare despre Cristina Șișcanu, în direct,...
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 21 septembrie 2024. Săgetătorii pornesc la drum lung
Mesajul astrelor pentru zodii, sâmbătă, 21 septembrie 2024. Săgetătorii pornesc la drum lung
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii. Tabelul care îți explică totul
Ce fel de animal ești, de fapt, în horoscopul chinezesc în funcție de anul nașterii....
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
Șoferii scapă de amenzi și puncte de penalizare. Pentru ce abateri nu mai sunt sancționați
Lidia Buble a comis-o iar în trafic! Anul trecut, a fost condamnată după ce a mituit doi polițiști de la Rutieră
Lidia Buble a comis-o iar în trafic! Anul trecut, a fost condamnată după ce a...
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu...
Avertismentul preşedintei Băncii Centrale Europene: Lumea de astăzi seamană cu cea a anilor 1920, de dinaintea crizei şi a războiului
Avertismentul preşedintei Băncii Centrale Europene: Lumea de astăzi seamană cu cea a anilor 1920, de...
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Te sancționează în mașină! E ceva banal, dar amenzile sunt mari
Te sancționează în mașină! E ceva banal, dar amenzile sunt mari
Orașul din România în care poți cumpăra o garsonieră cu doar 3400 de euro. Necesită îmbunătățiri
Orașul din România în care poți cumpăra o garsonieră cu doar 3400 de euro. Necesită...
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect...
Alin Oprea, dezvăluiri incendiare despre viața la Londra a fostei sale soții și a celor doi copii:
Alin Oprea, dezvăluiri incendiare despre viața la Londra a fostei sale soții și a celor...
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei a devenit o prioritate
Gara strategică din România care va fi modernizată. Investiția este una uriașă și reabilitarea ei...
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile în toamnă. Pericolele de care trebuie să se ferească toți oamenii
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile în toamnă. Pericolele de care trebuie să...
Dan Bittman, părere sinceră despre femeile care apelează la operațiile estetice: „Nu știu când să se oprească”
Dan Bittman, părere sinceră despre femeile care apelează la operațiile estetice: „Nu știu când să...
×